
Donald Trump va câștiga viitoarele alegeri și va deveni cel de-al 47-lea președinte al SUA. Azi-noapte, la National Harbor, Maryland, a avut loc Conservative Political Action Conference (CPAC) , iar Donald Trump a ținut un discurs de 2 ore. În formă maximă, fostul și viitorul președinte al SUA, a trecut ca un uragan prin toate problemele care macină societatea americană și a făcut o sumedenie de promisiuni.
Una dintre aceste promisiuni privește războiul din Ucraina. Trump a afirmat că va pune capăt conflictului, practic, pocnind din degete. Însă, dacă ascultăm tot discursul cu atenție, vedem că sub Trump, Statele Unite ale Americii vor intra pe o traiectorie de coliziune, în special economică, cu Rusia, China și Iran.
Poate, în 2022, ar fi putut evita declanșarea invaziei rusești. Însă, în 2025, situația geo-politică va fi fundamental schimbată. Mai mult, una dintre promisiunile lui Trump este o amenințare la adresa Chinei, în ceea ce privește schimburile comerciale. Candidatul republican a afirmat că va interzice majoritatea importurilor neesențiale și va taxa dublu pe cele care vor mai fi permise. Doi ani este o perioadă extrem de scurtă, însă China cu siguranță va trebui să își ia măsuri de pe acum cu privire la reducerea dependenței de exporturile către SUA și UE. Ceea ce este extrem de dificil de realizat. Practic, China va trebui să dezvolte piețe de desfacere în restul lumii, cu precădere în America de Sud și Africa.
Însă, cel mai important aspect este faptul că administrația Biden a reușit să rupă prietenia dintre Germania și Rusia, dar să o consolideze pe ce dintre Rusia și China. Iar restul lumii știe unde sunt resurse, fără de care dezvoltarea nu va fi posibilă. Deja India, Brazilia, Argentina, multe state africane strâng relațiile cu cuplul de la Răsărit.
SUA și NATO vor încerca să destabilizeze aceste relații, dar nu vor reuși doar prin aplicarea sancțiunilor economice. Va fi nevoie de lovituri de stat, operațiuni militare speciale și chiar de războaie locale sau regionale pentru a rupe legăturile Rusiei și Chinei cu restul lumii.
Evident, Rusia și China nu vor sta cu mâinile în sân și vor acorda asistență, inclusiv militară, pentru a dejuca planurile occidentale. Ceea ce va crea premisele Celui de-al Treilea Război Mondial, într-un timp extrem de scurt. Cele două blocuri, cel al democrațiilor occidentale și cel al autocrațiilor orientale, sunt deja pre-poziționate și, în cazul extrem de probabil, al izbucnirii confruntării armate directe, foarte puține state vor mai putea să își păstreze o neutralitate iluzorie. Nici măcar Elveția!
În același timp, Trump a promis că va câștiga și războiul intern al SUA. Securizarea frontierei sudice, deportarea imigranților ilegali, abrogarea actelor executive emise de administrația Biden, eliminarea politicilor de așa-zis echitate implementate în ultimii 2 ani, întărirea drepturilor parentale, printre care și numirea prin vot a directorilor de școli, criminalizarea actelor ce vizează castrarea chimică a copiilor în numele identității de gen, crearea de orașe-cort în care să fie mutate toate persoanele fără adăpost, combaterea consumului de droguri, dar cel mai important reforma sistemului de vot.
Trump s-a prins cum a fost furat la alegerile precedente și vrea să întărească securitatea votului prin emiterea ID-ului de alegător, generalizarea votării la urne în ziua alegerilor, ponderea votului prin corespondență urmând să devină nesemnificativă, în condițiile în care Joe Biden este considerat președintele virusului SARS-COV-2, deoarece 70% din voturi au fost exprimate prin poștă.
De asemenea, Trump vrea să redea încrederea în forțele de poliție și să elimine finanțarea ONG-urilor, majoritatea fiind pe față implicate politic, de partea Partidului Democrat sau chiar controlate de acesta. Această ultimă remarcă nu a fost explicit exprimată, dar s-a subînțeles extrem de clar.
Așadar, Donald Trump are un program extrem de ambițios. În esență, își propune să implice concomitent SUA în două conflagrații existențiale. La extern, cu China, Rusia și acoliții lor autocrați, iar la intern cu Partidul Democrat și acoliții săi marxisto-comunisto-progresiști.
Dacă reușește, va deveni Stăpânul Lumii, dacă nu, praful și pulberea…
În ceea ce privește susținerea de care se bucură Trump în rândul republicanilor este destul de evident faptul că nu are contracandidat pentru nominalizarea la alegerile din 2024. La CPAC, din cei 2000 de participanți, 62% l-au susținut pe Trump și doar 20% l-au votat pe De Santis, guvernatorul statului Florida. Restul candidaților, inclusiv Nikki Haley, fostul ambasador al SUA la ONU, au obținut sub 5%.
Surprinzător a fost rezultatul la susținerea pentru postul de vicepreședinte. De Santis și Haley au pierdut votul în fața lui Kari Lake, susținută în 2022 de Donald Trump pentru postul de guvernator al statului Arizona, alegeri pierdute cu mult cântec, cu o diferență de 17.000 de voturi. În condițiile în care, în Maricopa County, 39.000 de voturi ale republicanilor înregistrați au ajuns la alți candidați, în mare majoritate la contra-candidatul democrat Hobbs (33.000), cel care a devenit guvernator.
Kari Lake a dat statul în judecată și procesul se află încă pe rol. Pe 1 martie 2003 a fost introdus apelul la Curtea Supremă a statului Arizona. Adică, Kari Lake vrea să fie Donald Trump cu fustă și sutien. Poate chiar este, deoarece în SUA nimic nu mai e cert, nici măcar sexul…
În mod evident, Trump nu va avea contracandidat în alegerile primare, deoarece De Santis și Haley nu au, momentan, anvergură națională și nu au alura de lideri globali. Astfel, având în vedere demența administrației Biden, Trump pare să aibă deschis și neted drumul către cel de-al doilea mandat, neconsecutiv, la Casa Albă.