Acasă Externe Războiul NATO – Rusia, la un an de la invazia Ucrainei

Războiul NATO – Rusia, la un an de la invazia Ucrainei

327
0
Joe Biden a revenit azi la Kiev. Va intra războiul NATO – Rusia într-o nouă fază?

Războiul NATO – Rusia a început imediat după dezmembrarea URSS. Când spunem NATO, spunem SUA. Fără SUA, NATO nu există!

Războiul dintre NATO și URSS a început în 1949, prin constituirea Alianței Atlanticului de Nord.  Când spunem URSS, spunem Federația Rusă. Fără Federația Rusă, nu exista URSS.

Războiul dintre Aliații occidentali și URSS a început imediat după încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial, în urma căruia au fost constituite așa-zisele sfere de influență. Încă din 1945, Marea Britanie a conceput un plan de a ataca Uniunea Sovietică, considerat nerealist, la ordinul lui Churchill. Planul includea și utilizarea trupelor germane, în special cele din Nord care nu au avut parte de multe lupte în timpul războiului, având capacitate operațională intactă.  (Operațiunea Unthinkable https://media.nationalarchives.gov.uk/index.php/operation-unthinkable-churchills-plan-world-war-three/)

La sfârșitul anilor 80, NATO a câștigat așa-zisul Război Rece. Sfera de influență a URSS s-a redus, cea a NATO s-a extins. Mai mult, Gorbaciov, să zicem din naivitate, a crezut promisiunile liderilor occidentali conform cărora NATO nu se va extinde spre est și își va redefini obiectivele strategice. Nu s-a încheiat în acest sens niciun acord, iar la finalul anului 1991 URSS s-a dizolvat, fostele republici sovietice devin “independente”.

Cea mai mare parte a teritoriului acestor republici a aparținut Imperiului Țarist înainte de Revoluția Bolșevică. Țările Baltice, Belarus, Ucraina, inclusiv mare parte a Poloniei. Granițele republicilor sovietice au fost trasate la beție de Lenin, Stalin și, mai târziu, Hrușciov. Scopul a fost să creeze legături care să nu poată fi rupte pe cale pașnică.

În 1994, a fost semnat la Budapesta un memorandum prin care Ucraina renunța la instalațiile militare nucleare în schimbul garanțiilor de securitate. Pe teritoriul său se afla cel de-al treilea arsenal nuclear din lume, ca număr de focoase. Memorandumul nu a fost ratificat și nu are valoare legală.

Anii 90 au reprezentat, pentru ruși, o decadă neagră. Tentativa de democratizare a eșuat în corupție generalizată, frig și foamete. O parte din vină o poartă Occidentul prin implementarea Terapiei de Șoc în tot spațiul ex-comunist. Intenționat sau nu, politica de dezmembrarea rapidă a economiei centralizate, în absența unor instituții puternice, a avut ca efect apariția oligarhilor, baronilor și a mafiilor locale sau internaționale.

Astfel, președintele Elțîn, simbol al democratizării Rusiei, predă puterea către un No Name, Vladimir Vladimirovici Putin. Occidentul nu are reacție. Nici măcar în momentul în care devine evident că Putin este săgeată pentru un grup de interese cu multe nostalgii. Nu comuniste, ci imperialiste. Noua administrație adoptă măsuri dure, autoritariste, începe să recentralizeze controlul resurselor și normalizează viața rusului de rând, din punct de vedere economic. Chiar și acum rușii se bucură de multă libertate, atât timp cât nu reprezintă un pericol pentru puterea politică.

Occidentul s-a simțit frustrat de accesul direct la resursele imense ale Rusiei și și-a îndreptat atenția către fostele republici sovietice din estul Europei și din Caucaz, în special spre Belarus, Ucraina și Georgia.

Ucraina a fost un proiect american 100%. Implicarea directă a politicienilor americani în treburile interne ale Ucrainei este de notorietate, încă din 1991. Cu toate că în țările est-europene naționalismul era condamnat, în Ucraina a fost încurajat și cultivat ultra-naționalismul și rusofobia.

Chiar și așa, în 2014, societatea ucraineană era împărțită între pro-vestici și pro-estici. Evenimentele declanșate în februarie 2014 au fost decisive. Foarte mulți morți de ambele părți, fuga lui Ianukovici, înăbușirea în sânge a revoltelor pro-ruse au declanșat războiul civil și intervenția militară a Rusiei prin anexarea peninsulei Crimeea și sprijinirea autoproclamatelor republici populare din Dombas.

Timp de 8 ani, războiul civil a continuat mocnit, la umbra acordurilor de la Minsk. Timp de 8 ani, Ucraina a fost pregătită și înarmată pe șest de NATO, Rusia s-a înarmat la vedere.

Declarația Secretarului General al NATO https://www.digi24.ro/stiri/externe/stoltenberg-raspunde-ministrului-ucrainean-al-apararii-nato-a-sustinut-ucraina-de-mai-multi-ani-de-aceea-a-putut-face-fata-invaziei-1975855

Obiectivele concrete ale invaziei ruse de acum un an nu sunt nici acum clare. Obiectivele generale sunt evidente: capitularea celeilalte părți. Ceea ce este improbabil, deoarece ar implica schimbare de regim. Nu doar schimbare de lideri. Așadar, premisele unui război de durată sunt îndeplinite. Chiar dacă NATO va reuși să împingă Rusia la granițele din 2014, inclusiv în ceea ce privește Crimeea, războiul va continua. În ciuda tuturor analizelor și sancțiunilor, Rusia nu va rămâne prea ușor fără resurse pentru război.

Situația combatantelor

Rusia se pregătește de o mare ofensivă încă din vară, după ce s-a retras din Harkov și Herson. Conform estimărilor NATO, efectivul trupelor ruse din Ucraina a crescut la minimum 300.000. Unii consilieri ucraineni avansează cifre duble, între 500.000 și 700.000.  Personal, am crezut că ofensiva va începe în octombrie, dar au trecut mai bine de 5 luni și nimic semnificativ ca schimbare de strategie. Război de uzură și atât. Analiștii NATO spun că ofensiva va începe în primăvară. Acum nu mai sunt convins că rușii vor mai încerca un atac generalizat.

Scopul lor pare acum să omoare cât mai mulți ucraineni, prin atragerea lor în zone precum Bahmut, Ugledar, Makiivka. Cel puțin, pentru acest moment. Această tactică are un avantaj cert: linii de aprovizionare scurte și relativ sigure.

Rusia și-a mărit semnificativ producția de armament și începe să aducă în prim plan echipamente de ultimă generație sau modernizate. Să ne amintim că la începutul invaziei generalii au aruncat în luptă armament de pe vremea războiului din Afganistan. Acum, se văd în imaginile care ne parvin tancuri T-90M, BMPT Terminator (în cele trei variante), bombardiere strategice, avioane multi-rol Su-57, drone kamikaze Lancet. Dintre toate, cele mai periculoase, la modul în care se poată  acum luptele, mi se par a fi Terminatoarele și dronele Lancet. Acestea pot avea un impact semnificativ, dar depinde modelul și cantitatea în care acestea sunt prezente pe front.

Ucraina a avut foarte mult echipament de concepție sovietică la începutul invaziei. Mult mai mult decât era cunoscut public. Inclusiv, în ceea ce privește numărul de tancuri și piese de artilerie. Problemele apar acum din cauza epuizării stocurilor de muniție. Ucraina nu prea mai are capacitate de producție, iar NATO a epuizat sursele de aprovizionare externă. Astfel, singura soluție este înlocuirea tehnicii de luptă de tip sovietic cu cea standard NATO. Ceea ce nu e ușor. Dacă la începutul invaziei NATO trimitea ca ajutoare doar cașchete, acum nu se mai ascunde cu privire la furnizarea de armament greu, inclusiv tancuri și avioane NATO. Însă, cea mai importantă contribuție a NATO este cea cu privire la furnizarea de strategii și informații, fără de care Ucraina era deja ocupată.

În ceea ce privește armamentul, tancurile Leopard nu vor fi principala grijă a rușilor. Cele mai periculoase, mai ales că a fost expediate deja în număr mare, peste 400, cred că sunt transportoarele Bradley. Oficial, americanii au anunțat un număr de 60 de transportoare M2A2 Bradley, dar în fotografii se pot număra cu sutele. Poate că sunt și variante mai vechi trimise, dar cărora nu li s-au făcut publicitate.

Problemele principale ale ucrainenilor, remarcate inclusiv de oficialii NATO, sunt reprezentate de consumul excesiv de muniție, în special de artilerie și pierderile mari, care necesită înlocuirea rapidă a efectivelor pentru reconstituirea capacității de luptă a unităților.

Estimările cu privire la proiectile se situează între 6.000 și 30.000 pentru Ucraina și între 30.000 și 60.000 pentru Rusia. Pe zi! Nu e de mirare peisajul selenar al zonelor de conflict…

În ceea ce privește NATO, dintre europeni, cei mai agresivi și rusofobi sunt polonezii și balticii. Setea de răzbunare pentru sute de ani de sclavie este de înțeles. Însă, în cazul unui război convențional între Rusia și NATO, principalul teatru de operațiuni ar fi chiar aceste foste teritorii ale Imperiului Țarist.

Polonia și țările baltice nu reprezintă mare lucru, nici din punct de vedere militar, nici economic. Există o nostalgie medievală a polonezilor și lituanienilor, dar nimic mai mult. Însă, agresivitatea discursului, le crește semnificativ valoarea politică în cadrul UE și NATO. Mai ales, în ceea ce privește Polonia. Prietenia ruso-germană a fost mereu letală Poloniei. Acum, leșii au reușit să slăbească atât Rusia, cât mai ales Germania. Și se comportă acum de parcă Germania ar fi o colonie, o anexă a Poloniei. Să nu uităm că Franța și Marea Britanie au vândut Cehoslovacia fără rețineri, dar când a venit vorba de Polonia au declarat război Germaniei.

Concluzia la aniversarea unui an de la invazia Ucrainei este că sunt îndeplinite toate condițiile pentru un război de lungă durată.

Vizita neanunțată a lui Joe Biden la Kiev reprezintă garanția că războiul nu se va încheia prea repede și că NATO este parte a acestuia. Președintele SUA ne-a anunțat că scopul lui Putin este să șteargă Ucraina de pe hartă. Care este scopul NATO? Nu ne-a spus direct, dar se prezumă că ar fi eliberarea întregului teritoriu, inclusiv a peninsulei Crimeea. Ceea ce nu ne anunță Joe Biden de la Kiev este cam cât timp estimează că va fi necesar pentru îndeplinirea obiectivului NATO și care va fi nota totală de plată…

Totuși, Biden are o problemă. Nu acum, dar înainte de alegeri sigur va avea. SUA a intrat într-un război fără aprobarea Congresului. Republicanii au majoritatea și vor profita politic din plin. Vor face audieri cu privire la toate aspectele implicării americane, dacă au fost respectate limitele pachetelor de asistență sau celebra linie roșie a fost depășită…

În ceea ce privește România, țara noastră minunată pare să fie un fel de mică Elveție. Un adevărat “no man’s land”. Nu contează în acest război nici politic, nici militar, nici economic, nici măcar artistic. Nu contează nici pentru aliați, nici pentru ruși. Dacă rușii ar vrea să transporte pe aici niște rachete, n-ar fi opriți nici pentru tradiționala șpagă. “Noi am fost la post, aici la borcan, dar n-am văzut pe nimeni. Au trecut doar unii cu niște bușteni!”.

Discursul lui Joe Biden în Parlamentul ucrainean (22.04.2014), după două luni de la EuroMaidan

https://obamawhitehouse.archives.gov/the-press-office/2015/12/09/remarks-vice-president-joe-biden-ukrainian-rada/

Războiul dintre NATO și Rusia, un război nedeclarat, nu se va încheia, indiferent de soarta Ucrainei. NATO nu se va opri până nu va cuceri Rusia și va instala un guvern marionetă. Rusia nu se va opri pentru că va fi primul pas spre capitulare. Aceasta este realitatea care va domina și următoarele decenii. Uitați de lupta împotriva schimbărilor climatice, începe noua cursă a înarmării!