Curtea Constituțională a României a confirmat, prin intermediul unui comunicat cu privire la Sentința Curții de Apel Ploiești prin care a fost anulată Hotărârea nr.32 a CCR din data de 6 decembrie 2024, că a dat o lovitură de stat constituțională prin interpretarea abuzivă, adică excesivă și nerezonabilă, contrară bunei-credințe, dar și logicii elementare, a unui text vag din Constituția României, cu privire la atribuțiile Curții Constituționale. Iată ce spune CCR:
„Hotărârea Curții Constituționale nr.32/2024 este un act jurisdicțional, adoptat în exercitarea competenței proprii și exclusive prevăzute la art.146 lit.f) din Constituție.
Actele jurisdicționale ale Curții Constituționale nu sunt acte administrative și, prin urmare, nu pot fi atacate în contencios administrativ, anulate sau suspendate. Ca atare, toate efectele constituționale și legale ale Hotărârii nr.32/2024 se produc pentru viitor, sunt general obligatorii pentru toate autoritățile întrucât fac parte din ordinea constituțională, în temeiul competenței exclusive a Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României“, arată CCR.
„România este un stat de drept în care Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și propriei legi, iar competența sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică„.
„Toți cetățenii au acces la justiție, însă, exercitarea acestui drept și înfăptuirea justiției se realizează numai în condițiile legii, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, cu respectarea competenței exprese a instanțelor judecătorești, care nu poate fi extinsă în domenii care sunt excluse controlului judecătoresc”, mai spune Curtea.
În primul rând, CCR ne informează că în privința oricărui aspect privind procedura de alegere a Președintelui României are jurisdicție exclusivă și absolută, se poate autosesiza indiferent de motiv, poate emite acte inclusiv în ședințe secrete, fără să respecte principiul contradictorialității, fără să audieze părțile interesate, fără să țină cont de autoritatea de lucru judecat a propriilor acte anterioare.
În al doilea rând, CCR minte cu nerușinare. Prin comunicat vrea să ne inducă ideea că nu e autoritate publică și că emite doar acte jurisdicționale.
Însă, chiar și în comunicat, CCR ne spune că potrivit legii sale de funcționare este independentă de orice altă autoritate publică. Exprimarea este cât se poate de clară. CCR este o autoritate publică independentă de orice altă autoritate publică. Fiind o autoritate publică poate emite și acte administrative normative.
Potrivit principiilor de drept, pe care, în mod evident, „judecătorii” CCR nu le cunosc, diferențierea dintre un act administrativ și un act jurisdicțional este făcută de procedura prin care a fost emis respectivul act. Astfel, ce ne spune teoria, la modul general:
„Actul administrativ este definit ca fiind actul juridic unilateral cu caracter individual sau normativ”. Diferențierea dintre actul administrativ individual și cel normativ a fost clarificată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Recursul în Interesul Legii nr.12/2021.
„Act jurisdicțional este definit ca fiind actul prin care un organ abilitat, respectiv o instanță judecătorească sau o altă autoritate cu activitate jurisdicțională, în exercitarea atribuțiilor ce-i sunt conferite prin lege, soluționează un litigiu între două părți cu interese contrarii.
Caracteristicile actului jurisdicțional, comparativ cu cele ale actului administrativ, sunt următoarele:
a) orice act jurisdicțional trebuie să conțină răspunsuri la pretențiile și apărările părților;
b) actul jurisdicțional se dă în urma unor dezbateri contradictorii, cu participarea directă a persoanelor interesate și respectarea riguroasă a formelor și regulilor procedurale prestabilite de lege, între altele, acestea având și menirea de a asigura egalitatea de tratament a părților în fața organului în atribuția căruia este dată rezolvarea litigiului;
c) pentru a se asigura calitatea actului jurisdicțional, membrii ce intră în compunerea completelor de judecată se află, în ceea ce privește activitatea pe care o desfășoară, la adăpostul principiului constituțional al independenței și supunerii lor numai legii;
d) pentru a se asigura stabilitatea a ceea ce s-a hotărât, asupra actului jurisdicțional nu se mai poate reveni: iudex semel sententia dicta, desinit esse iudex (judecătorul, odată ce a pronunțat sentința, încetează de a mai fi judecător în acea cauză, se desesizează);
e) interesul social deosebit pe care îl prezintă stabilitatea actului jurisdicțional face ca acestea să se caracterizeze, dacă au rămas definitive, și prin autoritate de lucru judecat, care interzice contrazicerea lor de către alte acte jurisdicționale ulterioare, pronunțate de același organ sau chiar de organe diferite;
f) în caz de nelegalitate sau netemeinicie, actele jurisdicționale pot fi anulate sau reformate, dacă s-au exercitat împotriva lor căile de atac prevăzute de lege, numai de către organele competente și cu respectarea stricta a procedurii instituite în acest scop.”
E cât se poate de limpede pentru oricine, chiar dacă nu are pregătire juridică minimală, faptul că Hotărârea nr.32/2024 a CCR nu este un act jurisdicțional, ci un act administrativ normativ.
Numai că cei 9 „judecători” ne spun că CCR pentru a-și îndeplini rolul de garant al supremației Constituției nu se supune regulilor statului de drept! Astfel, CCR este o supraputere a statului român, care pentru a apăra Constituția și suveranitatea poporului român, are dreptul să încalce Constituția și suveranitatea poporului român, în mod discreționar. Totul plecând de la interpretarea abuzivă a cuvântului „veghează”
Astfel, CCR poate alege discreționar Președintele României, prin eliminarea oricărui alt candidat din motive arbitrare, invocate în baza unor informații vehiculate în presa partizană. De altfel, acest drept ultrasuveran a fost exercitat prin prelungirea mandatului lui Klaus Iohannis, fără temei legal și constituțional.
O asemenea autoritate mai există în lume doar în Republica Islamică Iran, unde selecția candidaților este realizată de Consiliul Mulahilor (al Gardienilor). Chiar și în Iran, Constituția prevede că din cei 12 membri, 6 trebuie să fie juriști musulmani, experți în diferite domenii. Măcar are o logică. Scopul acestui Consiliu este de a salvgarda orânduirea islamică, chiar și împotriva voinței poporului.
Chiar dacă între a salvgarda și a veghea este o mare diferență, cei 9 „judecători” CCR de inspirație islamică și-au asumat, cu de la sine putere, rolul de a proteja poporul român chiar și împotriva voinței poporului român, pentru că în conformitate cu considerentele Hotărârii nr.32/2024, poporul român nu are discernământ și trebuie protejat de el însuși.
Diagnosticul de specialitate pentru un asemenea comportament este unul singur: complexul Dumnezeu: credința extrem de puternică a cuiva, caracterizată prin senzația existenței unor abilități personale deosebite, existența unor privilegii personale sau chiar a sentimentului de infailibilitate personală.
În concluzie, cei 9 „judecători” consideră că sunt singurii care pot să discearnă între bine și rău și nu pot fi contraziși de nimeni de pe fața Pământului.
În aceste condiții, având în vedere că potrivit informațiilor din spațiul public, actuala campania electorală a fost viciată de 100 de ori mai mult decât precedenta, ceea ce a condus în decembrie la anularea alegerilor, ne putem aștepta ca în intervalul dintre validarea turului 2 și depunerea jurământului de către noul Președinte al României, alegerile să fie din nou anulate și CCR să prelungească pe perioadă nedeterminată interimatul lui Ilie Bolojan, nu foarte mult, doar până prin 2050.
Ceea ce este cu adevărat trist este faptul că aproape întreaga tagmă a juriștilor (avocați, consilieri juridici, procurori, judecători) este părtașă la această lovitură de stat constituțională, activ sau tacit. Niciun dram de moralitate, de etică, de mândrie profesională…
RUȘINE! RUȘINE! RUȘINE SĂ VĂ FIE!
