Un tratat bilateral, între două țări, pentru a fi valid, trebuie să fie respectat în toate punctele sale, dar mai ales în ceea ce privește principiile care-l guvernează. Altfel, este doar o bucată de hârtie fără nicio valoare juridică.
În ceea ce privește Tratatul din 2 februarie 1997 cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina semnat de Emil Constantinescu și Leonid Kucima, rezultat al șantajului părții ucrainene (România avea nevoie de tratat pentru aderarea la NATO), cel puțin două principii majore ale acestui tratat nu doar că sunt încălcate, dar nu mai sunt de actualitate. Tratatul are o valabilitate de 10 ani de la data semnări și se prelungește tacit cu perioade de 5 ani. Acesta poate fi denunțat, cu un preaviz de un an.
Acesta este unul dintre motivele pentru care sistemul globalist nu și-a asumat niciun risc ca în funcția de Președinte al României să ajungă Călin Georgescu.
Pentru a vă convinge singuri de faptul că Tratatul cu Ucraina nu mai are nici cea mai mică legătură cu realitatea, trebuie să lecturați atent, cu pixul în mână, textul tratatului pe care îl găsiți AICI.
Nu vă voi răpi bucuria de a descoperi singuri discrepanțele dintre Tratat și realitate, ceea ce duce la nulitatea acestuia, dar vă voi prezenta, pe scurt, două principii care nu doar că sunt încălcate, ci răsucite cu 180 de grade.
Primul principiu, cel despre care vorbește toată lumea, este cel al respectării drepturilor minorității românești din Ucraina. Este inutil să intru în detalii, dar doar citind Tratatul, respectiv Articolul 13, vă puteți da seama cât de grav este încălcat de partea ucraineană.
Însă, cel mai interesant este faptul că ambele părți încalcă grav principiul enunțat de Articolul 7, care se referă la procesul de dezarmare în Europa, motiv pentru care îl voi reproduce integral:
Articolul 7
1. Părțile contractante, pe baza bilaterala şi multilaterala, vor contribui activ la procesul de dezarmare în Europa, la reducerea în continuare a forțelor armate și a armamentelor, până la niveluri corespunzătoare necesităților de apărare.
2. Părțile contractante vor acționa împreună pentru menținerea și consolidarea regimului de neproliferare a armelor nucleare, pentru respectarea stricta a acestuia, precum și pentru interzicerea producerii și/sau folosirii armelor de distrugere în masă.
Tratatul a fost încheiat în 1997 și este depășit, în mod evident, de evenimente. Acesta nu mai are nicio legătură cu realitatea cel puțin din 2014. Chiar dacă, în mod formal, valabilitatea acestuia se prelungește tacit, chiar și un copil de grădiniță poate să își dea seama că paradigma în care s-a ratificat acest Tratat nu mai există. Lumea s-a schimbat radical.
Din acest motiv, trebuie negociat și ratificat un nou Tratat, în conformitate cu noua paradigmă, indiferent de cine deține puterea politică. Dacă Călin Georgescu ar fi fost ales Președinte al României e greu de crezut că ar fi acceptat un Tratat la fel de nefavorabil românilor și României ca cel semnat de Emil Constantinescu. Pentru că atunci când renegociezi, analizezi și modul în care a fost respectat sau nu precedentul tratat și soliciți garanții suplimentare dacă este cazul.
Deci, având în vedere că Ucraina a încălcat, în mod repetat, principiile prezentului Tratat trebuie să ofere garanții suplimentare reale pentru încheierea unui nou Tratat. Aceasta ar trebui să fie una dintre întrebările importante la care candidații la funcția de președinte al României ar trebui să răspundă fără echivoc: cum vă poziționați față de negocierile cu Ucraina pentru încheierea unui nou Tratat, în recenta paradigmă geo-politice creată, mai ales, de conducerile UE și SUA?
Având în vedere că România nu doar că și-a respectat, dar și-a și depășit obligațiile față de Ucraina, cred că e timpul ca Ucraina să fie forțată să își respecte măcar obligațiile cu privire la minoritatea românească, așa cum și le-a asumat prin Tratatul din 1997.
Însă, România și Ucraina nu au și nu vor avea în viitorul apropiat președinți legitimi, desemnați în urma unor alegeri libere, ceea ce face inutilă semnarea unui nou Tratat. Astfel, din punct de vedere al forței juridice, de facto și de jure, între România și Ucraina nu mai există un tratat valabil încheiat, conform normelor internaționale și nici nu va exista în următorii 5 ani. Astfel, relațiile dintre cele două țări se bazează doar pe eventuale înțelegeri secrete sau ad-hoc, care sunt contrare dreptului internațional.
