Acasă Externe DJ Putin, spectacol în Piața Roșie! Ofensiva de toamnă a început

DJ Putin, spectacol în Piața Roșie! Ofensiva de toamnă a început

981
0
Pentru a identifica teritoriile anexate pe harta Rusiei utilizați microscopul

Putin a formalizat vineri anexarea regiunilor ocupate în Ucraina. Chiar dacă nu le controlează în întregime, Rusia are de ieri pe hartă Herson, Zaporoje, Lugansk, Donețk și porțiuni din Nikolaev. Așa cum am anticipat, Putin a pregătit ofensiva de toamnă și aceasta a început prin adoptarea unor decizii politice. Operațiunea militară specială va continua pentru a denazifica și demilitariza și alte regiuni din Ucraina, dar, în paralel, va fi declanșat și un război de eliberare a teritoriilor rusești aflate sub ocupație ucraineană. Cam aceasta va fi strategia Kremlinului.

Din punct de vedere militar, fapt confirmat și de conducerea Ucrainei, Rusia a masat trupe și echipamente militare toată vara, dar nu le-a aruncat încă în luptă. Coloane masive au fost observate aproape zilnic având ca destinație zona de conflict, în special, Herson și Donețk.

Mobilizarea parțială nu are ca scop trimiterea în prima linie a recruților, ci consolidarea ocupației în spatele liniei frontului, pentru a permite concentrarea trupelor cu experiență de luptă.

Războiul dintre Rusia și Occidentul condus de SUA nu se duce doar în Ucraina. Ieri, a avut loc cea de-a doua lovitură de stat în Burkina Faso din acest an. Populația capitalei Ouagadougou a ieșit pe stradă cu steaguri rusești, solicitând intervenția Grupului Wagner pentru a combate ISIS și Al Qaeda, precum s-a procedat în Mali și în Republica Centrafricană.

În Africa s-a creat deja un tipar. Occidentul pierde teren.

China investește masiv în țările stabile, inclusiv în ceea ce privește tehnologii de vârf, precum rețelele 5G. Nigeria, Africa de Sud, Kenya, Tanzania, Etiopia sunt deja cu un pas mare în fața multor țări din Uniunea Europeană, precum România. Occidentul încearcă să țină pasul, dar acum are alte probleme. Spre exemplu, susținerea războiului din Ucraina. Sutele de miliarde destinate Green Deal (echivalentul occidental al Inițiativei chineze Belt & Road) se duc acum pe apa Niprului.

Rusia pare a fi brațul înarmat care pregătește terenul pentru investițiile chineze. Iar arma preferată este Wagner Group. Fără a avea un mandat limitat, precum trupele ONU, formate de regula din trupe ale fostelor puteri coloniale, oamenii lui Prigojin intră imediat și fără menajamente în acțiune. Astfel, și-au creat deja o legendă în rândul populației africane, care nu își ascunde simpatia față de Rusia.

Mai mult, Rusia vinde arme țărilor africane. Doar Algeria a cumpărat anul trecut de 7 miliarde și, acum, se solicită în Congresul american sancționarea statului care a rămas cam singura sursă ieftină de gaz pentru Europa, de care depind, cel puțin, Spania, Portugalia și Franța.

Revenind la Ucraina. Ofensiva de toamnă a Rusiei a început din punct de vedere politic. Urmează să fie declanșată și cea militară. Poate de mâine, poate peste o săptămână, poate peste două. Ucraina și-a aruncat cam toate resursele în contraofensiva din Harkov. Și acestea nu doar că se diminuează, ci se și uzează.

Așa cum am anticipat, contraofensiva din Herson a fost o diversiune, care a implicat costuri masive, pentru a masca contraofensiva reală din Harkov (o tactică din al doilea război mondial). Dacă ucrainenii pierd din momentum (și cam bat pasul pe loc, chiar dacă aruncă în luptă efective masive), vor avea mari probleme în lunile următoare. Pot pierde mult mai mult decât cele patru regiune anexate vineri de Rusia.

Europa pierde sigur. În primul rând, UE își pierde busola și se transformă într-un super-stat comunistoid. Toate pachetele de măsuri adoptate de birocrații de la Bruxelles, nealeși de nimeni, fie că e vorba de sancțiuni, interdicții, raționalizări, rechiziționarea resurselor sau proiecte economice, au un caracter profund totalitar, care impun europenilor ce și cum să facă și să gândească. Motiv pentru care europenii încep să tragă puternic de volan spre dreapta, prin vot, chiar cu riscul de a intra în șanț, pentru a evita coliziunea frontală pe contrasens.

Ingerința ideologică în mecanismele pieței, tipărirea de bani în neștire și alte măsuri inflaționiste, precum  și încercarea de transformare cu japca a europeanului într-un om nou, par desprinse din manualele de materialism științific. Nici în China comunistă nu se mai intervine atât de brutal în economie și societate.

Toate acestea sunt produse 100% ale UE, iar Putin  nu face altceva decât să împingă Europa în propriile capcane.

În încheiere, o apreciere cu privire la fisurile apărute în cele două gazoductele Nord Stream. Accidentale nu sunt, deci mâna omului a dat tare cu piciorul în ele. Cine-i omul?, se întreabă întreaga lume de o săptămână. Păi rusul și neamțul nu au cum să fie, pentru că cele două țevi sunt  coproprietatea lor. Rusul vrea să vândă gaz, neamțul să îl cumpere, chiar dacă la TV strigă “slava ukraine”. Suspecții principali sunt cei care nu mai doreau ca rusul să primească bani de la neamț. Și aici avem trei: americanul și mâna sa dreaptă britanicul, polonezul și balticul (letonul, lituanianul și estonianul) și ucraineanul. Dacă este vorba de o decizie de nivel statal, nu este exclusă participarea în coluziune a tuturor celor trei suspecți, fiind vorba de o operațiune de anvergură.