Acasă Politică Florin Cîțu, Șarpele cu Pene în aripa dorsală

Florin Cîțu, Șarpele cu Pene în aripa dorsală

1240
0
Conspirația javrelor PDL-iste, pe cale de a îngropa definitiv PNL.Orban a crescut la sân un Șarpe cu Pene-n cur

Florin Cîțu se crede zeu, e Superman! Infractorul a paradit România în câteva luni, dar planul pe care îl are de aplicat este doar la început. Piticania minte precum bea și nimeni nu sesizează că o face sub jurământ. Cazier judiciar, studii, program de guvernare, absolut tot ce reprezintă Câțu este o minciună. Totul are ca scop un heist în stil italian, de tip mafiot. România umblă în acest moment cu capul spart și hemoragia se cuantifică în zeci de miliarde de euro.

Merităm acest tratament? Da, pentru că suntem indieni! Precum aztecii, tolerăm o mizerie pe care putem să o numim Qâtualcoatl, adică Șarpele cu Pene în aripa dorsală.

Qâtualcoatl este marioneta unei grupări care a nenorocit deja politic partide partide, pe care le-a trimis la groapa istoriei, dar a și provocat două crize sociale și economice, decontate de indieni. PNȚ-CD și PD sunt vagi amintiri, iar guvernările Ciorbea-Radu Vasile și Emil Boc au omorât mai mulți români decât Cel de-al Doilea Război Mondial. Dar, fiind indieni avem memoria scurtă.

Acum, grupul infracțional organizat, dorește să preia controlul PNL și cu sprijinul nazistului șef, Klaus Iohannis, moștenitor al Grupului Etnic German, organizație interzisă prin tratatul de la Londra, va reuși. Carmen are și ea nevoie de câteva sute de milioane de euro pentru o pensie liniștită în Florida.

PNL ar fi trebuit să dispară din istorie împreună cu PNȚ-CD, dar a beneficiat de un mic ajutor și a trecut la limită pragul electoral (9% în 2000).

În acest moment, fără a mai trece în revistă evenimentele halucinante din ultimele săptămâni, avem inclusiv dovada că democrația parlamentară în România a fost ucisă și îngropată sub un strat gros de beton.

Lovitura de stat nu era posibilă fără complicitatea tacită a PSD. Calculul ciolacilor este unul cinic. Cu cât stă mai mult Câțu la putere și criza se adâncește, cu atât vom câștiga noi puncte electorale. Fals! Puncte câștigă multe AUR. Astăzi, Simion și Co au îndepărtat fizic un uzurpator de la conducerea ședinței plenului reunit al Parlamentului. Țărănoiul Florin Iordache, pardon Florin Roman, devenit judecător suprem pentru regimul Câțu a ignorat faptul că dreptul de a conduce ședința aparține useristei Dragu, președintele Senatului. Faptul că Dragu a condus ilegal precedenta ședință, nu înseamnă că nu avea dreptul legal și regulamentar să o conducă pe cea de azi.

Interesant este și faptul că din toată media, avocat al lui Florin Câțu și Iohannis, făcând abstracție de securiștii de la DIGI 24, este celebrul Mihai Gâdea! Oare de ce șeful de la Antena 3, atât de hulită de Cotroceni și Palatul Victoria, a devenit brusc cel mai acerb contestatar al lui Ludovic Orban?

Nu vreau să fiu în pielea membrilor de partid ai PNL. Chiar dacă bunicii mei au fost liberali, au avut meserii liberale, totuși ceea ce se întâmplă azi sub acest nume istoric este demn de perioada anilor ’30 a Partidului Comunist sub conducerea lui Stalin și Beria. Aș fi extrem de rușinat să afirm public că am carnet de membru PNL!

Frica va fi elementul natural în care se va desfășura Congresul PNL din 25 septembrie. Cei aproximativ 5000 de delegați fie sunt căcați pe ei, fie sunt deja cumpărați de iluzoria alocare de fonduri, de altfel necesare pentru dezvoltarea României. Panaramelor, banii ăia nu vor ajunge niciodată la voi, deja sunt duși!