Ziua de ieri s-a încheiat cu vestea că Gorbaciov Mihail Sergheevici a părăsit lumea pe care a făcut-o varză. Destrămarea haotică a URSS și a blocului comunist determină toate cele bune și toate cele rele pe care le trăim astăzi. Pentru unii, puțini la număr, politica lui Gorbaciov a fost o binecuvântare. Printre aceștia se numără Ion Iliescu și Vladimir Putin. Pentru contribuția sa la prăbușirea blocului estic, Gorbaciov a fost răsplătit în 1990 cu premiul Nobel pentru pace, o distincție care se acordă pentru o serie largă de motive, mai puțin pentru Pace. Făcând o paranteză, dacă privim lista laureaților vom găsi cu ușurință printre aceștia responsabili pentru adevărate catastrofe care nu au nicio tangență cu ideea de pace, precum și o sumedenie de teroriști și dictatori. Cea mai mare insultă adusă conceptului de pace este acordarea premiului Nobel lui Barack Obama în 2009, cel care a provocat catastrofa umanitară numită Primăvara Arabă. Pe aceeași notă, Gorbaciov este responsabil pentru ascensiunea lui Vladimir Putin, care, în condițiile unui transfer gândit de la comunism la democrație, nu ar fi avut nicio șansă să ajungă în fruntea Rusiei. Debandada provocată de Gorbaciov ne-a adus exact în punctul în care ne aflăm.
Lui Gorbaciov îi datorăm Revoluția din 89. Cu tot cu morți și răniți. Fără intervenția URSS, șansele de reușită ale revoltei populară erau infime. Pentru a crea masa critică erau necesari teroriștii. De curând, procurăreasa generală a României ne-a anunțat că nu există dovezi ale existenței teroriștilor, drept urmare teroriștii nu au existat! Pe aceeași logică imbatabilă, vom fi anunțați că nu au fost găsite probe privind existența unui atentator la Arad și, pe cale de consecință, nu a existat niciun „bombardier”. Întrebarea e de ce nu au fost cercetate temeinic pistele KGB și, respectiv, SBU? Adică, suspecții evidenți! Având în vedere că specialitatea KGB era diversiunea în masă, iar a SBU este cea a mașinilor capcană…
Ajungând la Ucraina, ziua de ieri a început cu sublima contraofensivă de la Herson. Kiev-ul anunță această acțiune de luni de zile și ne așteptam la ceva mai consistent, având în vedere cantitățile de armament primite din vest. Operațiunea nu a avut un caracter militar, ci mai degrabă unul propagandistic. Zelensky s-a mai strâmbat un pic la ruși și cam atât. Bombardarea unor poduri și a Centralei Nucleare de la Zaporoje nu indică obiective militare serioase cu privire la reocuparea măcar a teritoriilor din stânga Niprului (privind harta). Inițial, am crezut că atacul este o diversiune pentru a determina rușii să se descopere pe alte zone ale frontului, gen cea a Harkov-ului, în nord.
Nu pretind că mă pricep la război, așa cum se pricep generalii români de la la TV, însă am studiat câteva mii de bătălii, începând de la Alexandru Macedon și până la cele mai recente conflicte, gen Irak. Cu hărțile în față. Ceea ce au încercat ieri ucrainenii nu are nicio noimă, decât dacă ar fi vorba de o diversiune. Poveștile lui Zelensky că ar intenționa să recucerească teritoriile aflate sub control rusesc, inclusiv Crimeea, sunt total fanteziste. Pentru așa ceva ai nevoie de o mare concentrare de resurse tehnice și umane și de o viteză mare de deplasare peste Nipru. Și ai nevoie de poduri. Vrei să treci Niprul, dar mai întâi distrugi podurile! Nu prea are logică.
Ucraineni au ca obiectiv imediat obținerea controlului asupra Centralei Nucleare de la Zaporoje. Direct sau prin intermediul AIEA. Astfel, ar avea posibilitatea de a decupla teritoriile ocupate de ruși de la furnizarea energiei electrice și de a exporta, ipotetic, surplusul pentru a obține fonduri pentru armament. Zelensky nu s-a ferit ieri să îi traseze sarcini șefului agenției, spunându-i să nu se limiteze doar la mandatul de inspecție încredințat.
Înțeleg conducerea ucraineană într-o oarecare măsură, fiind într-o situație disperată, dar pe de altă parte aceasta este mult prea obraznică, în special, Zelensky și Kuleba. Prea au unii impresia că PL-ul rusului din zona dorsală le dă dreptul să dicteze politica mondială. Au ajuns să îl certe și pe papa de la Roma.
Această contraofensivă lamentabilă poate avea efect de bumerang și să impulsioneze ofensiva rusă în direcțiile Nikolaev, Krivoi Rog, Nikopol și Zaporoje. Pentru ca Rusia să aibă control total la Energodar.
Totuși, nu cred că rușii vor reacționa la provocări. Așa cum nu au reacționat nici la atentatele cu mașină capcană și nici la bombardarea unor ținte aflate pe teritoriul rusesc. Faptul că nu au mai încercat de două luni nicio acțiune ofensivă importantă arată faptul că nu au intenția, cel puțin pentru o perioadă, să mai avanseze. Motivele pot fi multiple, dar două pot fi determinante. Varianta propagandei occidentale, respectiv, Rusia nu mai dispune de resurse tehnice și umane pentru alte ofensive sau varianta practică și cea mai plauzibilă: auto-mulțumirea. Dacă linia frontului se menține, Rusia speră să continue războiul la nesfârșit. Actuala situație o favorizează din punct economic și militar. Atât timp cât Europa suferă, Rusia va prospera, cel puțin în domeniul exportului de resurse naturale și produse agricole. În domeniul militar, Putin poate să mărească bugetul pentru înarmare fără să aibă vreo opoziție serioasă, iar ca dovada stau contractele semnate de curând, prin care, se spune, că au fost comandate aproximativ 3000 de tipuri noi de armament, ceea ce reprezintă o revigorare a industriei.
Oricum, dacă conducerea Ucrainei intenționează să-i pună pe fugă pe ruși efortul militar trebuie să fie unul cu adevărat considerabil și bine planificat, nu cum a fost praștia de ieri. Iar, ca o observație, pentru cei care nu urmăresc hărțile, rușii sunt mai aproape de Nikolaev, decât sunt ucrainenii de Herson. Distanța dintre cele două orașe este de aproximativ 40 de km, iar ruși au pozițiile avansate la 15 km de Nikolaev. Adică, cam aceeași distanță cu cea dintre Carrefour Militari (A1) și Arena Națională. De asemenea, ruși sunt la 25 km de Zaporoje, 40 km de Krivoi Rog și peste pârleaz de Nikopol.
O ultimă observație, cu toate că obiectivul principal declarat al “operațiunii militare speciale” a fost apărarea regiunilor/republicilor Lugansk și Donețk, doar prima se găsește sub controlul total al rușilor. În Donețk doar 50% din teritoriu a fost “eliberat”. În schimb, întreaga regiune Herson a fost ocupată, de asemenea, 75% din regiunea Zaporoje, dar și o treime din regiunea Harkov. Plus un 5% din regiunea Nikolaev.
Teoretic, “contraofensiva” de la Herson continuă și astăzi (considerată a treia zi), însă poziția liniei frontului nu s-a mișcat semnificativ. Poate apar surprize, însă obiectivele pentru trei din cele patru zone prin care se încearcă spargerea defensivei ruse eludează în continuare explicația logică. Gurile rele susțin că acțiunea a fost necesară pentru a justifica ajutorul militar occidental primit până acum, fiind solicitate rezultate concrete de la cel mai înalt nivel.
