
Planul sistemului este de a repeta operațiunea din 2014, când Klaus Iohannis a fost impus președinte, printr-o fraudă electorală masivă comisă de serviciile secrete.
Trebuie, parțial, să îmi cer scuze lui Mirel Curea pentru o postare anterioară de pe Facebook. Probabil că rândunica lui i-a șoptit la ureche planul cu câteva zile înainte ca vrăbiuța să mi-l ciripească. Totuși, Curea e convins că acest plan va reuși, eu cred că va eșua lamentabil.
Planul este simplu. Nicușor Dan va fi ajutat să câștige alegerile din mai, iar ulterior Ilie Bolojan să formeze un nou Guvern. La prima vedere și datorită bunului simț am spus că doar o minte bolnavă poate crede că un astfel de plan are altceva decât zero șanse de reușită.
Cum crede sistemul că va reuși să îl treacă primul linia de sosiere pe Nicușor Dan. În primul rând, ceea ce se vede deja cu ochiul liber. O campanie masivă, finanțată cu zeci de milioane de euro din surse obscure, pe toate canalele media. Apoi, paradirea celor trei candidați aflați pe același culoar electoral: Elena Lasconi, Crin Antonescu și Victor Ponta.
Cel mai greu va fi de scăpat de Elena Lasconi, aflată, în acest moment, pe locul 2 în sondajele reale. Însă, șefei USR i se va pregăti o surpriză urâtă chiar înainte de alegeri. Ceea ce va transfera procentele necesare ca Nicușor Dan să se califice în turul 2.
Crin Antonescu are o susținere și o vizibilitate redusă din partea PSD și PNL. Mai mult suport și mai multe voturi va avea din partea UDMR și nu va trece de 10%.
Victor Ponta va rămâne până la final doar cu sprijinul lui Sebastian Ghiță, dar insuficient pentru a pune probleme.
Trebuie avut în vedere că scopul principal în primul tur este clasarea pe locul 2, chiar dacă procentul nu va fi semnificativ și distanța față de George Simion va fi foarte mare.
Pentru turul 2 strategia este la fel de simplă, însă mai greu de pusă în practică. Nicușor Dan trebuie să adune aproape toate voturile de la candidații ieșiți din cursă. Așa cum experiența ne-a învățat, nu toți cei care votează în primul tur, votează și în al doilea. De asemenea, alegători care nu au participat în primul tur, se vor prezenta la finală. Dacă în prima teză, Nicușor Dan pierde sigur foarte multe voturi, în cea de-a doua nu e sigur că va câștiga suficiente voturi pentru a-l depăși pe George Simion.
Aici intervine mâna lungă a sistemului și cei peste 1,5 milioane de morți înscriși în listele electorale permanente, la fel ca în 2014. Ceea ce e evident este și cel mai greu de observat. Elefantul. La ultimul recensământ a rezultat că populația care a completat formularul este de aproximativ 19 milioane la care se estimează și un număr de 1,5 milioane de persoane nerecenzate, ceea ce ar rezulta cam 20,5 milioane. Dintre acestea, 21% au vârsta sub 18 ani, deci 4,3 milioane nu au drept de vot. Pe cale de consecință, în listele electorale permanent ar trebui să figureze cam 16,2 milioane de alegători.
În realitate, pe listele electorale permanente figurează 18 milioane de alegători. Însă, câteva sute de mii de cetățeni ai altor state au și cetățenia română, deci drept de vot. Și astfel apare numărul magic al celor 1,5 milioane de morți înscriși în listele electorale permanente, masa de manevră a sistemului pentru turul al doilea al alegerilor. Pentru Iohannis au fost mai mult decât suficienți pentru a se impune în fața lui Victor Ponta. Rămâne de văzut dacă și pentru Nicușor Dan vor fi suficienți.
Singura metodă prin care putem fi siguri că nu morții vor decide viitorul Președinte al României este prezența masivă la vot a românilor din afara granițelor. Adică, peste 2 milioane, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată până acum.
Așadar, orice calcul al hârtiei se va face după turul 1, trebuie să conțină obligatoriu și 1,5 milioane de votanți decedați. Astfel, dacă George Simion ar avea un avans pentru turul doi de peste 1,5 milioane de voturi sistemul va pierde. Dacă nu va avea acest avantaj statistic, atunci meciul se va juca până la ultimul vot.
Să presupunem că Sistemul își impune voința și Nicușor Dan va si uns cu mirul de la Cotroceni. Cum va ajunge Ilie Bolojan prim-ministru, în condițiile în care PSD este principalul partid parlamentar?
Extrem de simplu! După alegeri, PSD nu va mai fi principalul partid parlamentar. Cum? Actuala coaliție de guvernare se va rupe, iar trădătorii din PSD vor trece la PNL. USR va urma același model. Elena Lasconi va fi debarcată și USR se va transforma într-o anexă a PNL. Nici George Simion nu se va simți bine la AUR și o parte din parlamentari vor migra la PNL. Și astfel, PNL va avea cel mai mare grup parlamentar și îl va propune pe Bolojan pentru funcția de prim-ministru. USR, UDMR și minoritățile se vor supune, iar ce a mai rămas din PSD nu prea va mai avea multe opțiuni.
Pare un plan realizabil având în vedere resursele ce se vor mobiliza, interne și externe, însă primul pas este mereu cel mai greu de implementat. Realitatea este că Nicușor Dan este un candidat mult mai prost decât Elena Lasconi, cea care a rupt norma prostiei în două la finalul anului 2024.
Acest fapt va deveni evident dacă vreodată vom avea în campania electorală o confruntare directă Nicușor Dan – Elena Lasconi, ceea ce este improbabil. Nicușor Dan va urma exemplul Biden-Harris și va sta toată campania închis în subsol și va comunica exclusiv prin materiale înregistrate. Poate cu două-trei excepții când va fi arătat populației de la fereastră.
Pare acesta un scenariu imposibil de implementat? Acum, nu mai pare chiar imposibil, dar totuși rămâne de domeniul improbabilului. Totuși, ce nu e improbabil? Să asistăm în perioada următoare la un val de trădări. Ilie Bolojan este trădător de meserie, Marcel Ciolacu e o cocotă obosită, Crin Antonescu este veșnica victimă-pion, PNL prin tradiție iubește trădarea, PSD și USR reprezintă doar niște gloate oportuniste, iar AUR este infiltrat chiar de la vârf de falși suveraniști, fapt confirmat de cazurile George Becali și Claudiu Târziu.
Urmează 6 săptămâni intense, cu evenimente anticipate, dar și unele surprinzătoare. Trăim în România și, mai ales acum, nu ne plictisim!