Acasă Externe Planul propus de China nu e chiar de pace, nu e pentru...

Planul propus de China nu e chiar de pace, nu e pentru Ucraina, nici pentru Rusia!

468
0
Joe Biden încearcă să-l convingă pe Xi Jinping să atace Taiwan-ul, însă comunistul stă doar cu ochii pe punguța cu doi bani

Planul de pace propus de China pentru a rezolva conflictul armat din nordul Mării Negre nu este un plan de pace. În fapt, este un set de principii generale. Principii care nu sunt pe placul Ucrainei și Rusiei. Toate cele 12 puncte sunt, în fapt, dorințele Chinei pentru relația sa cu Statele Unite ale Americii!

Începând cu Donald Trump, relația dintre China și SUA s-a deteriorat exponențial. Ultimul an a consemnat o serie, fără precedent, de provocări ale americanilor: politice, economice și militare. China nu își dorește un conflict cu SUA, cel puțin nu unul militar. Nu de frica înfrângerii, ci de teama consecințelor economice. China este extrem de mulțumită de mersul actual al lucrurilor. Și înghite cu noduri toate mizeriile pe care le încearcă americanii. Cel mai evident exemplu este reprezentat de problema Taiwan-ului. Dacă o examinăm la nivel de principii, în concordanță cu tratatele internaționale, dar și cu situația din Ucraina, înțelegem substratul “planului de pace” propus de Beijing.

Principiul, în traducere manelistă “În lume, China-i numai una” (One China) este recunoscut de ONU, Statele Unite și toate statele relevante, cu excepția câtorva ciudați, gen Lituania, Honduras, Guatemala, Vatican, etc. Și sună cam așa: “Principiul unei singure Chine are o semnificație clară și lipsită de ambiguitate, adică nu există decât o singură China în lume, Taiwan este o parte inalienabilă a Chinei, iar Guvernul Republicii Populare Chineze este singurul guvern legal care reprezintă întreaga Chină.”

Teoretic, Taiwan are un regim juridic identic cu al Beijing-ului, Shanghai-ului sau Hong Kong-ului. Numai că, de facto, Taiwan este o anexă a SUA. După cum s-a văzut anul trecut, politicienii americani se plimbă când vor în Taiwan, cei chinezi nu. SUA are baze militare și militari staționați permanent în Taiwan, China nu. SUA vinde la greu armament către Taiwan, China nu. Și multe altele…

Adică, China se află exact în situația Ucrainei, având SUA pe post de Rusia, doar că într-o fază conservată sau, mai degrabă, congelată a conflictului. Acesta este motivul pentru care mulți se tem că în următorii ani China ar putea “invada” Taiwanul, așa cum Ucraina a invadat Donbasul.

Ca o paranteză, acest material îl scriu în special pentru prietenii mei lobotomizați de idolatria față de Statele Unite ale Americii. Îmi face o deosebită plăcere să le demonstrez că au componente esențiale lipsă la mansardă.

Așadar, planul de pace propus de China nu este pentru Ucraina, ci pentru Taiwan. Pentru încă cel puțin o decadă, conflictul dintre China și SUA, în această speță, se va menține la nivelul de strigături politico-diplomatice. China are acum un interes mult mai mare: piața de desfacere. Comparativ, Taiwanul e un zgârci. Deficitul comercial al Occidentului (SUA, Canada, Uniunea Europeană și Marea Britanie) în relația cu China este colosal: peste 750 miliarde de dolari, dintr-un total de 877 miliarde de dolari al întregii lumi!

Dacă mai menționăm și faptul că o parte importantă din datoria externă a SUA este deținută de China, în fruntea listei de creditori, înțelegem de ce SUA caută permanent râcă, iar China stă și înghite între două strigături. Dintr-un total de 31 de trilioane de dolari, 1,1 sunt ale Chinei. Dacă până în iunie Congresul nu aprobă majorarea plafonului de îndatorare, SUA intră în incapacitate de plată. PIB-ul SUA în 2022 a fost de 25 de trilioane de dolari, iar deficitul bugetar de 1,4 trilioane (4,9 venituri, 6,3 cheltuieli). În condițiile în care investițiile în infrastructură sunt minime (sub jumătate de trilion).

De altfel, dacă am face o comparație între China și SUA în ceea ce privește rețeaua de cale ferată și cea 5G am realiza faptul că liderul mondial are mari probleme, să zicem, de competitivitate.

Și un alt fapt elocvent. În SUA, anual, au loc 1000 de deraieri, în condițiile în care doar 80 km sunt de mare viteză (Amtrak’s Acela – 240km/h). În China, sunt deja în exploatare 42,000 km de cale ferată pentru viteze cuprinse între 200 și 350 km/h.

SUA încep să semene cu România (100 de accidente feroviare pe an). Noi am băgat banii în 7 straturi de borduri, iar americanii îi bagă, literalmente, în pizda mă-sii! Chiar dacă, tehnologic, SUA este în continuare lider mondial, acest statut este observabil doar în kilometri de ștremelegi, nu de șine.

Statele Unite ale Americii încearcă să provoace o reacție militară din partea Chinei pentru a bloca expansiunea economică fără precedent a Beijingului, în întreaga lume. China are bani de nu mai știe ce să facă cu ei. Investițiile chineze cuprind practic toată Asia și Africa, părți din Europa și America de Sud. Singurul concurent serios este Japonia. SUA nu există! Și închei cu un exemplu elocvent.

Bangladesh este una dintre țările cu un potențial economic uriaș. Teritoriu mic (148 mii km2), populație imensă (170 milioane). Deja mult peste România. Dau acest exemplu, deoarece zilele trecute, la Prima News, fanfaronul Radu Banciu râdea de capitala Dacca. Privea ca tâmpul la o fotografie și făcea caterincă cu privire la faptul că un tren modern trecea printr-un cartier tip favelă.  Bivolul râde de alții că nu au citit o carte, în timp ce el își bazează comentariile pe informațiile acumulate în timpul liceului pe vremea lui Pif.

Bangladesh este situată în golful Bengal și a obținut independența față de Pakistan în 1972. Perfidul Albion, înainte de a ceda controlul asupra coloniilor, a mai făcut o ultimă mizerie după război. A recunoscut independența a două state pe criterii religioase. India și Pakistan, cel din urmă cu două teritorii, cel al Pakistanul de azi, la nord-vest de India și cel al Bangladesh-ul la est. Deci, până în 1972, Pakistanul era o țară despărțită de un sub-continent! Cât de beți au putut să fie englezii când au făcut o astfel de divizare?

Revenind în zile noastre, trebuie menționat că Dacca, capitala, are o populație de 11 milioane. În urmă cu o lună, a fost dată în folosință prima linie de metrou de suprafață (MRT Line 6) cu o lungime de 12 km, de la nord la sud, la un cost total de 2,8 miliarde de dolari. Finanțarea a fost asigurată, în principal, de Japonia la o dobândă de 0,1%. Să facem o comparație cu investițiile dâmbovițene? Mai bine nu, că ne apucă plânsul! Execuția a fost realizată de trei firme: un consorțiu italo-thailandez, una din China și alta din Japonia. În total, rețeaua va avea o lungime de 22 km.

Japonia va finanța și construcția unui port de mare adâncime, în timp ce China a obținut contractele pentru trenuri de mare viteză. Primul proiect are valoarea de 11 miliarde de dolari și va lega capitala Dacca de Chittagong, cel de-al doilea oraș ca mărime. Traseul va avea lungimea de 225 km și va fi parcurs în 55 de minute. Cu opriri, 73 de minute. Încă nu a fost demarată construcția, pentru că pe bengalezi îi cam ustură buzunarul când vine vorba de contribuția proprie, în condițiile în care cea mai mare parte a finanțării este asigurată de China.

În concluzie, SUA provocă politic și militar China, pentru a o bloca economic. China știe că nu e interesul ei să răspundă la aceste provocări, dar latră un pic de ochii lumii și încearcă să obțină și un avantaj de imagine, a liderului mondial înțelept, în comparație cu agresivitatea brutală a Rusiei și istericalele SUA.

Însă, China își dorește ca războiul din Ucraina să continue ani buni, pentru că prin intermediul ei, toată Asia va fi conectată la stația PECO Siberia, la prețuri mici, cu profit mare, iar resursele militare ale SUA vor lua mai degrabă calea Europei, decât pe cea a Pacificului.