Acasă Externe Rusia pregătește ofensiva de toamnă! Care vor fi principalele obiective?

Rusia pregătește ofensiva de toamnă! Care vor fi principalele obiective?

511
0
În cazul lansării unei noi ofensive, nepoatele și strănepoatele Katiușei vor deschide porțile Iadului

Rusia se pregătește de o nouă ofensivă în Ucraina. Cel puțin așa indică informațiile care circulă pe diverse canale rusești și ucrainene. Mișcări masive spre linia frontului au fost semnalate de la Herson la Harkov. De asemenea, prezența aviației se face tot mai simțită, bombardierele strategice Tupolev operând deja din zona Kursk peste toată jumătatea estică a Ucrainei. Să nu uităm totuși că Rusia are în serviciu peste 400 de Mig-uri și 1000 de Suhoy! Generații mai noi, mai vechi, dar trebuie avut în vedere faptul că Ucraina nu prea mai are aviație.

Startul unui nou asalt se va da, cel mai probabil, între 15 septembrie și 1 octombrie, poate chiar pe 24 septembrie pentru a marca cele șapte luni de la debutul “operațiunii militare speciale”. Toată vara, rușii au menținut linia frontului, cu mici modificări pe ici, pe colo, în general, nesemnificative.

Dacă liderii occidentali sunt bipolari, așa cum am arătat într-un material anterior, liderii orientali, în frunte cu Putin, sunt multipolari. De fapt, noua ofensivă a și început pe plan economic și ideologic. În mod evident, Rusia mizează pe o iarnă foarte grea în Europa. Poate știu meteorologii ruși ceva ce nu știm noi, având în vedere că suntem în al treilea an de La Nina. Fenomenul nu influențează direct Europa, însă poate influența Vortexul Polar, cel care aduce cele mai multe belele. În mod normal, vom avea o iarnă similară cu precedenta, însă dracu’ mai știe?

Drăcușorul de la Moscova sigur pariază pe frig, iar videoclipul postat de Gazprom (And Winter Will Be Big) sugerează fără perdea acest fapt.

Din punct de vedere ideologic, Putin a aprobat ieri noua doctrină de politică externă a Rusiei. Așa după cum ne informează agenția Reuters, aceasta are la bază conceptul Russian World. Intenția viitoarelor acțiuni militare este cât se poate de clar formulată în următorul pasaj: “Federația Rusă oferă sprijin compatrioților săi care trăiesc în străinătate în îndeplinirea drepturilor lor, pentru a asigura protecția intereselor lor și păstrarea identității lor culturale rusești”.

Așadar, dacă Rusia va declanșa o nouă ofensivă, care vor fi principalele obiective?

În primul rând, ocuparea integrală a regiunilor Donețk, Zaporoje, Herson, Harkov, așa cum s-a întâmplat deja cu Lugansk.

În al doilea rând, ocuparea regiunilor Nikolaev și Dniepropetrovsk

În al treilea rând, izolarea orașului Odessa și ocuparea jumătății nordice a regiunii pentru a face joncțiunea cu Transnistria.

Un oficial american a declarat, pentru The New York Times, informație difuzată și de CNN, că Rusia a cumpărat în această vară milioane de rachete și proiectile de artilerie din Coreea de Nord. Cantitatea mi se pare exagerată, dar dacă e măcar 10% reală ne arată nu că Rusia nu ar avea capacitate de producție proprie, din cauza sancțiunilor, ci că are intenția să folosească strategia ofensivă sovietică pe toată lungimea frontului.

Ucraina și-a întărit serios liniile defensive, atât din punct de vedere al numărului de militari, cât și al echipamentelor, astfel că frontul pare stabilizat pentru o lungă perioadă de timp. Poate fi un lucru bun, dar dacă Rusia va declanșa un atac general, bombardând fiecare metru pătrat al pozițiilor ucrainene, va fi măcel și șocul psihologic va fi groaznic pentru întreg continentul.

Mai mult, Putin pare să dorească un optimism exacerbat în rândul occidentalilor, care se întâlnesc peste 2 zile în formatul Ramstein, pentru a discuta următoarele măsuri de susținere a Ucrainei.

Contraofensiva de la Herson a ucrainenilor este, fără doar și poate, cea mai lentă din istoria modernă a războiului. Avansul este nesemnificativ pe trei dintre cele patru direcții de atac. Doar în direcția Nova Kahovka, pornind din sectorul Andriivka, se poate spune că s-a obținut ceva, un cap de pod de aproximativ 10/10 km. În fapt, dacă privim harta, ucraineni au intrat singuri într-o pungă în care îndeasă foarte multe resurse. De altfel, canalele rusești consideră zona un cimitir ce urmează să fie transformat în abator. Însă, cert este faptul că ucraineni au încercat zilnic să mărească zona ocupată și de fiecare dată au fost împinși înapoi spre malul râului Inhuleț.

După o săptămâna de contraofensivă, doar ce e cu albastru este controlat într-o oarecare măsură de ucraineni, iar în zona portocalie situația este incertă.

Dacă ar fi să dăm crezare informațiilor furnizate de ruși, costul contraofensivei pe toate cele patru direcții este imens pentru o singură săptămână: 3100 de morți, 152 tancuri, 151 vehicule de luptă pentru infanterie, 110 vehicule de luptă blindate, 56 pick-up-uri blindate, 17 vehicule speciale, 11 avioane de atac (7 SU-25, 1 SU-24, 3 MIG-29) și 3 elicoptere Mi-8.

Însă, cifrele nu sunt imposibile, deoarece chiar ucraineni au lăsat informația că pentru această contraofensivă, în cinci valuri, ar fi fost mobilizați aproximativ 45.000 de militari și tehnica aferentă.

Ceea ce dă de gândit este faptul că rușii nu au încercat să înainteze, ci doar s-au mulțumit să îi țină pe loc pe ucraineni sau să îi împingă înapoi pe liniile inițiale.

Mai mult, în această dimineață, Putin a avut o întâlnire de taină cu Shoigu și Gerasimov, înainte de a asista la exercițiile militare din cadrul Vostok-2022, din Orientul Îndepărtat. Să ne amintim că “operațiunea militară din Ucraina” a debutat după încheierea exercițiilor din Belarus, astfel că o nouă ofensivă este posibilă după încheierea, mâine, a Vostok-2022, dar nu mai devreme de o săptămână.

Ce cred că vor face rușii, dacă vor declanșa ofensiva pe 24 septembrie? În primul rând, vor bombarda masiv cu artileria pozițiile ucrainene și vor lansa valuri de rachete către ținte din orașele Nikolaev, Krivoi Rog, Dnipro, Zaporoje, Harkov. Apoi, vor încerca să spargă linia frontului prin puncte slabe și să încercuiască în mici buzunare trupele ucrainene.

Pasul următor va fi încercuirea orașelor Slovyansk și Kramatorsk și asedierea orașelor mari enumerate deja. O mișcare posibilă este și cea de ocolire a orașului Nikolaev-ului pentru a se încerca izolarea mai rapidă a Odessei.

De asemenea, este posibil și un nou atac în nord, din Belarus, deoarece și aici au fost semnalate mișcări importante de tehnică militară.

În ciuda entuziasmului etalat la TV de generali, de la Marea Neagră la Marea Japoniei, care văd un succes total în contraofensiva de la Herson, realismul mă îndeamnă să fiu cât se poate de prudent. Nici prostia propagandiștilor, autointitulați jurnaliști, nu mă prinde.

Spre exemplu, Digi 24, gornistul serviciilor de informații, are un batalion de astfel de propagandiști, proști. În seara aceasta, ca și în multe altele, femeia mascul (cred că a suferit o operație de schimbare a sexului), experta României în toate cele ale Uniunii Europene, încearcă să ne convingă ce nasoale sunt relațiile dintre liderii armatei ruse și comandantul suprem. Și ne spune că, Putin se uită prin binoclu la peisaje, deoarece exercițiile militare de la Vostok-2022 încep mâine. Așa cum am precizat mai sus, Vostok-2022 se încheie mâine!

Iar Bretele încearcă să ne convingă că războiul este gata, că e panică la Moscova, pentru că Putin e schiop! Bă, da’ tu ești chiar retardat? Nu l-au dat gata cele câteva zeci de cancere pe care i le-ai inoculat prin sticlă și îl face reumatismul?

https://www.youtube.com/watch?v=0sro3qp07Ys

Personal, prefer să fiu pesimist, să pun răul înainte, pentru că situația o impune, în ideea că, în caz de Doamne-ferește, măcar să nu fiu prins cu chiloții în vine, așa cum au fost prinși liderii europeni de sistarea livrării gazelor prin NS1. Eu am anticipat situația, public, pe Facebook, încă de prin luna mai. Și ceva mai vag, în martie, chiar aici în articolul Jocul lui Putin

Sper să mă înșel și previziunile mele să fie eronate!